Medicul de familie asigura asistenta medicala si sociala tuturor pacientilor, indiferent de varsta, sex sau patologie. Reprezinta legatura dintre comunitate si sistemul national de sanatate. Medicul de familie abordeaza pacientul atat in conditii de sanatate, cat si in conditii de boala. Are rolul de a supraveghea si mentine starea optima de sanatate si de a promova un stil de viata sanatos. Tot el depisteaza o boala cronica in faza incipienta, previne si trateaza complicatiile unei afectiuni.
  Calitatile unui bun medic de familie sunt (dincolo de competenta pur profesionala – valoare a oricarei specialitati medicale): de a explica limpede pacientilor lucruri legate de sanatatea lor, de a-i informa in privinta tuturor optiunilor posibile privind prevenirea bolilor, diagnosticul si tratamentul; de a putea fi usor de gasit si de abordat de catre pacientii sai; de a avea relatii si legaturi in lumea medicala si de a avea notiuni de legislatie medicala.
  Multi pacienti se intreaba daca ar trebui sa aleaga un medic de familie cu un cabinet independent, sau daca ar fi bine sa se orienteze catre un specialist ce isi desfasoara activitatea in cadrul unui centru medical. Raspunsul este simplu – in primul rand alegeti un medic in care sa aveti incredere, deoarece comunicarea este cel mai important aspect! In al doilea rand exista beneficii suplimentare in cazul alegerii unui medic de familie ce activeaza intr-un centru medical. Astfel, datorita colaborarii interdisciplinare directe cu medicii specialisti din cadrul centrului, medicul poate oferi solutii mai rapide, mai eficiente, avand in vedere imaginea de ansamblu si nevoile reale ale pacientului. In plus, beneficiile sunt si de natura materiala – pacientii pot beneficia de reduceri la consultatii sau investigatii, sau chiar de spitalizare de zi, de exemplu, in functie de afectiune si indicatii de tratament.

 Una dintre cele mai importante sarcini ale medicului de familie este prescrierea de medicamente compensate si recomandarea investigatiilor in functie de diagnostic. Medicul de familie face trimitere pacientilor sai pentru ca acestia sa-si poata face gratuit analizele de sange, radiografiile sau o electrocardiograma. Daca aveti nevoie de scutire medicala pentru scoala sau serviciu, tot medicului de familie trebuie sa va adresati.
  Medicul de familie poate efectua vaccinarile copilului si poate trata profilactic anemia si rahitismul. In plus, este prima linie in bolile acute si infecto-contagioase si este cel care da avizele epidemiologice la intrarea in colectivitate. Astfel, va urmari evolutia copilului din prima clipa a existentei sale si va fi implicat in cresterea si dezvoltarea sa (inclusiv prin consiliere personala in perioadele delicate, de exemplu la pubertate).
  Supravegherea medicului de familie consta in evaluarea factorilor ambientali, consiliere privind igiena alimentatiei si depistare de boli cu potential endemo-epidemic - examen clinic, diagnostic prezumtiv, trimitere catre structurile de specialitate pentru investigatii, confirmare, tratament adecvat si masuri igienico-sanitare specifice, dupa caz.